Şi dac-auzi piesa asta la radio,
Înseamnă că nu pot să-ţi spun chiar eu,
La fel cum n-ai putut nici tu vre-o 20 de zile
Să-mi zici despre copilul meu ce-l porţi în tine,
Zici că m-am schimbat de cînd am aflat,
Şi se pare că am uitat c-am fost primul bărbat,
Şi că des vin beat, şi că vrei s-aleg
Să mă schimb sau să plec,
Spui că-l simţi deja sub inima ta,
Şi cu orice preţ îl vei păstra,
Mă întrebi dacă-l vreau, eu spun "Da,
Dar la 2? de ani ai mei, ce-i pot da?
Doar ştii că nu am nici casă nici bani,
Sper să fie mai bine, poate-n cîţiva ani"
Spui că crezi în mine, că nu suntem primii,
Şi dacă vom fi-n trei n-avem nevoie de nimeni.
Tekst-Pesen.RUVreau să plec, sunt speriat de tot,
"Dacă mă iubeşti, te implor, fă a****! "
Tu începi să strigi, iar scandal, iarăşi plîngi,
Spui că nu e un joc şi-ncerci să-mi explici
Că sunt un trădător şi că mai bine mori,
Şi că nu te-am iubit că te-am dezamăgit,
Mă alungi, mă chemi, mă prinzi, mă respingi,
Şi iarăşi mă cuprinzi,
Poate nu e al meu, poate din frică minţi,
Poate toate sunt trucuri ca să mă prinzi,
În zadar te calmez, mă îmbrac şi plec,
Merg grăbit, în răsuflări mă înec,
Tu desculţ pe scări, mă ajungi şi mă rogi
Să te sun, îţi spun "Bun", nu ne-am mai văzut de-atunci.
Dragostea lasă răni adînci,
Ca să le uiţi trebuie să stingi
În inimă focul ei, din minte amintirile,
Să te minţi singur pe tine, că te simţi mai bine,
Trece timpul fără folos,
Apoi înţelegi cît eşti de prost,
Şi-ţi dai seama că tot ce-a fost, a fost
Şi ceea ce vrei acum n-are nici un rost,
Şi ai vrea să te întorci înapoi,
Să fiţi iarăşi în doi,
Dar e mult prea tîrziu şi e trist să-i vezi
Mergînd de mână veseli pe străzi.
Şi alături de ei puteai fi tu, dar nu eşti,
Şi înţelegi că niciodată
Copilul tău nu-ţï va spune "Tată".